De ce mi-e frică, d-aia nu scap

Pe cât e de cunoscută vorba asta, tot pe atât e și de enervant de adevărată. Toți avem câte o întâmplare, mai ales din copilărie, unde am făcut ceva mai mult sau mai puțin voit, iar apoi ne rugam să nu se prindă (mai degraba să nu ne prindă) părinții. Așa ca fapt divers, și pe la 30 de ani ni se mai întâmplă dar, cine recunoaște?

Lucruri la ordinea zilei precum aplicat un ruj mai strident pe la 12-13 ani și plecat spre școală sperând că mama nu a uitat ceva pe acasă să se întoarcă din drum, extras vreo 10-20 de mii lei vechi de prin vreun buzunar de la o haină din cuier cu frica să nu aibă treabă pe hol sau să nu bată cineva la usă chiar atunci, sau un iubit de care nu ar trebui să știe prea multe persoane. Dar și pentru asta întotdeauna se găsește vreo vecină plătită din satisfacția răutății să dea detalii fix la sursă.  Aah, sau cel mai bun exemplu: de fiecare dată când o apuca pe țicnita de profă ascultatul și fie se uita prin clasă setată să-l găsească p-ăla care se eschivează sau îi evită privirea, doar-doar dă și ea un 2 azi, fie aplica regula cu “hai să vedem la cine se deschide catalogul“ și îl nimerea exact pe al tău. Bine, eu n-am pățit-o pentru că eram la litera “Z” și niciodată nu îl deschidea la ultima pagină dar, am zis să vă aduc aminte de vremurile bune. 🙂

7-teacher

Acestea fiind spuse, niciodată n-am empatizat cu oamenii lăudăroși, care vorbesc mult și fără rost, oamenii care în orice situație te ajută ei să rezolvi pentru că au prieteni peste tot. Nu stau foarte bine cu răbdarea dar, cu toate astea, din bun simț tac și ascult sperând că dacă nu intru în discuție, se vor plictisi și nu vor insista să îmi ofere acel ajutor de care am sigur nevoie. Stai să le vezi mutrele când te hotărăști să le și accepți ajutorul. Am făcut asta o data doar de dragul rezultatului.

Băi nene și de ce sper să nu dau de astfel de persoane, d-aia nimeresc mereu într-un loc în care este un astfel de om și indiferent ce atitudine aș aborda, parcă tot își găsește un subiect să intre în discuție cu mine și întotdeauna are o poveste absolut wow de spus și ce e și mai drăguț, faptul că nu are sfârșit…evăr! Și cu toate astea, există și acei oameni care deși sunt total opusul celor descriși mai sus, sunt foarte interesați de aceste discuții.

Rezultatul?

Abia ai reușit să îl aduci pe ăla de partea ta, să îl faci să te placă și poate să dezvoltați și vreo prietenie pe viață și apare minunatul care deschide gurița, spune câteva vorbe și au legat în câteva minute o minunată prietenie. Parcă ți-a lipit soarta o palmă să îți arate că nu e bine ce faci și dacă nu se omoară cineva să te aibă ca prieten, poate că mai bine ții distanța, mai ales dacă o faci forțat și pentru că “trebuie”. Unii oameni pur și simplu nu sunt compatibili. Iar asta ți se va demonstra cumva mai târziu.

Un mic exemplu…

Tot din perioada schimbatului joburilor, am fost la un interviu pentru suport telefonic, mai exact relații clienți pentru abonații de telefonie mobilă din segmentul business,  ăia unde sunați să activați opțiuni și alte minuni, iar la interviul respectiv am dat peste o persoană foarte calică în zâmbit, chiar antipatică. Cu toate astea am continuat să încerc să fiu empatică, măcar de dragul jobului pentru că ea deja mă călca pe nervi cu atitudinea groaznică, care la final mi-a zis pas pe motiv că nu știu să vând…eu venind după un job de doi ani în vânzări. Am fost angajată pe segmentul de cartele prepaid în final, iar după trei luni am fost avansată în departamentul de business, fix în echipa simpaticei de la interviu care evident a avut o surpriză absolut plăcută. Ce să mai spun și despre mine? Dar aveau nevoie de oameni, așa că…hai!

142-increase-sales-720px.png

Ce nu am menționat eu este lucrul cel mai important, oamenii noi erau angajați cu contract printr-o firmă externă și plătiți mult mai prost față de cei care făceau același lucru dar aveau contract intern. Acum, dacă îți făceai prietenii corecți și aveai și o facultate absolvită, putea să fie ea și de sport, căpătai contractul intern și salariul mai mare evident, iar pentru cei care făceau și vânzări era vai și-amar.

În următoarele cinci luni am băgat vânzări la greu, am depășit targetul și cu 300%, urmăream contractul intern și salariu de bun simț, așa cum mi s-a și promis la început. I-am dat fix peste binoclu marei șefe care a zis că îmi demonstrează ea mie că nu sunt în stare. După luna șase, am fost și am cerut ce mi se cuvenea, voiam să scap de eticheta de pe badge cu angajat extern. Răspunsul?

-“Avem ședință cu managerul de echipă mai târziu pentru a discuta această temă!”

Surpriza

Am fost promovată! Team leader cu contract intern și salariul corespunzător. Pe naiba! Firma externă cu care se colabora renunțase la colaborare și trebuia să ne dăm demisia ca să ni se facă contract extern cu noua firmă care oferea și abonament de servicii medicale private. Ce nu știau ei era faptul că totuși aveam habar că și firma cu care aveam contract îmi oferea asta deja. Așadar, fie acceptam să fiu în continuare sclav pe plantația lor, fie se puteau lipsi.

Ce am făcut? Evident am zis pas! Iar după asta am trimis și un email drăguț cu toate detaliile directorului care cel mai probabil era capul răutăților.

Și apropo de treaba cu prietenia pe viață, am o poveste legat de cum să îți pierzi prietenii falși și cum să îi ții aproape pe cei sinceri. Dar vă scriu data viitoare despre asta, din concediul in Amsterdam și promit și niște poze.

 

Nu uitați să dați un LIKE si un SHARE, chiar și un FOLLOW blogului și paginii de facebook dacă v-ați regăsit p-aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s